Duminica, seara fetelor la Hallmark
By Alinutze | October 3, 2009
Din 27 septembrie, Hallmark a lansat două noi seriale: Clara Sheller şi În mintea Ericăi. Serialele au subiecte îndrăzneţe, asemenea eroinelor, şi se adresează unui public tânăr, undeva între 18 şi 35 de ani.
Cateva cuvinte despre ele…
Prima mea ciorba!
By Alinutze | September 13, 2009
Nu stiu daca e rusinos sau nu sa recunosc ca am mai bine de 1 an de cand sunt casatorita si ca abia azi m-am invrednicit sa fac prima mea ciorba. Cu alte cuvinte - cea mai mancare din toate mancarurile pe care le-am bucatarit eu pana acum!
Mereu am trait cu impresia ca ciorba e unul din felurile care se fac foarte greu. Ca e nevoie de mult timp, multa indemanare si ceva inspiratie ca sa iasa o ciorba buna. Fiindca eu nu voiam sa fac o simpla ciorba. Eu visam sa iasa o….CIORBA. Una din aia memorabila, care sa dispara din castroane in cateva clipe, cu tot cu ultimele urme de legume de pe fundul farfuriei
Cred ca am amanat atata facerea ei de frica. Frica de a face o fiertura inspida de legume si carne (nici nu ma prea dau in vant dupa legume, daca tot veni vorba). Banuiesc ca a contribuit la asta si modelul pe care l-am avut la ai mei acasa - bunica mea, o bucatareasa desavarsita.
Desigur ca daca Adi ar fi fost vreun mare ciorbar, ar fi trebuit sa uit de temeri si sa trec demult la tocat zarzavat. Dar n-a fost cazul. Asa ca….a trebuit ca stomacul meu sa se revolte saptamana trecuta pentru toate “uscaturile’ pe care i le-am livrat de luni bune, ca sa iau decizia.
Am facut-o. Nu va mai dau detaliile “procesului tehnologic” (cele care gatiti, stiti cu siguranta ce si cum, iar cele care nu gatiti, banuiesc ca nu sunteti interesate), ci spun doar atat: a iesit CIORBA (spre uimirea mea, care mai-mai sa nu cred ca voi putea si eu sa amestec carne si legume si sa iasa ceva atat de bun ).
Gustand-o, mi-am adus aminte de o emisiune culinara de demult, in care o negresa din aia tipica- plinuta, zambitoare si excelenta bucatareasa, spunea ca exista un singur secret la pregatit mancarea: ‘you have to put some love in it!” (unde “love” era pronuntat mai degraba ca “luv”). Mare dreptate avea. Pofta buna!
PS -pentru saptamana viitoare se pregatesc: piinea coapta la masina specifica si prajitura cu bezea!
De ce a murit melcul?
By Alinutze | September 3, 2009
De cand nu mai lucrez la talk-showul politic din prime-time, nu mai sunt chiar asa de “la zi” cu ce mananca politicienii si ce scot dup-aia pe gura…Azi dimineata, insa, ascultand matinalul la Europa FM, realizatorul facea referire la un discurs al presedintelui Basescu intamplat undeva pe la finalul saptamanii trecute.
Concret, ne spunea ca indicatorul la care se raporteaza presedintele cand evalueaza cat de grava e criza, este consumul de energie electrica. Iaca citatul pentru conformitate:
“In ceea ce ma priveste, credeti-ma ca m-am fript tare cu analizele economistilor, incat astept ca ele sa creasca (numarul lor,n.r.). Asa ca eu, saptamanal, sun la Videanu sa vad consumurile de energie.” (sursa: hotnews.com)
Realizatorul a concluzionat: “Cu alte cuvinte, ca sa vada cat de mare e criza, presedintele se uita in priza!”
Iar eu nu m-am putut abtine sa nu completez, chiar asa cu voce tare, ca oricum eram singura acasa: “Pacat ca nu e melc!” 
Croaziera cu vapor A6
By Alinutze | September 1, 2009
Asta ar putea parea la prima vedere un post inrudit cu cel de ieri. Dar nu este. Sau poate ca o legatura exista, daca ploaia si umezeala or fi de vina pentru faptul ca iar a crapat o bobina si-am ramas cu masina mea in drum. In fine, asta e deja yesterday’s news. Azi a venit de dimineata mecanicul, a luat buburuza si o s-o faca bine.
Intre timp, eu ma folosesc de masina lui Adi (noroc ca el lucreaza la 10 minute de mers pe jos de casa!), mai cunoscuta sub numele de vaporul familiei. Pentru ca e mare. Foaaaarte mare daca o compari cu buburuza. Cum s-a tot intamplat in ultimul an sa am ocazia s-o conduc, m-am obisnuit. Pentru un sofer cu experienta nu e nevoie de mai mult de 2-3 zile ca sa se simta in largul lui in orice masina, oricat de diferita de ceea ce a condus pana atunci (ma rog, o fi mai grea adaptarea la cutia de viteza automata, n-am incercat niciodata, dar am senzatia ca e bizar…).
La o balanta facuta asa, pe genunchi, intre “imi place” si “nu-mi place” , ar da usor cu plus. Imi place pentru ca devin brusc respectata in trafic. Conducand la fel (de bine, zic eu), nu ma mai claxoneaza nimeni daca incerc sa fiu isteata si sa speculez diverse oportunitati de depasire, am prioritate chiar si acolo unde as avea cedeaza (din simplul fapt ca ceilalti calca brusc frana cand vad vaporul, chiar daca si el stationeaza), ceilalti n-au tendinta de a ma considera cantitate neglijabila si de a ma inghesui din toate partile (urasc cand din trei benzi se fac doua, eu merg normal pe una din ele, in timp ce din ambele parti se baga cu tupeu peste mine doua masini, obligatoriu mai mari ca a mea).
Cel mai mare minus mi se pare faptul ca in timp ce botul masinii a intrat deja in sectorul 1, fundul ei e inca in sectorul 2. Din asta deriva un alt dezavantaj - locul necesar parcarii. Nu se pune problema ca NU POT sa parchez, ci ca N-AM UNDE. Nu ocupa ea chiar doua locuri de buburuza, dar un loc jumate in latime si un loc si 3/4 in lungime, da!
Departe de mine gandul sa boscorodesc in vreun fel vaporul. Dimpotriva. Doar ca, daca ar fi sa-mi iau o masina mai mare (si recunosc ca-mi da tarcoale gandul asta de ceva vreme- pacat ca nu pot sa-mi conving si bugetul sa se dea peste cap si sa se tripleze overnight! 
), nu cred ca as trece de berlina clasica.
Anyway, mi-e dor de buburuzaaaaaa!
“M” is for Michael. Forever.
By Alinutze | August 31, 2009
Nu stiu daca ce s-a intamplat sambata in Bucuresti a fost un flashmob dupa toate regulile artei. Nici nu mai conteaza. Au fost niste oameni talentati (in frunte cu Judith State), actori, dansatori profesionisti si fani infocati ai Megastarului care s-au pregatit timp de 2 zile exersand pe “Beat it” 1 minut de coregrafie.
Au aflat unde vor dansa abia in ziua evenimentului, la ultima repetitie desfasurata pe terenul de sport al unei scoli, undeva pe la Ilioara. De-acolo, fiecare a ajuns cu mijloace proprii la Gara de Nord, apoi la Plaza Romania si, last dar nicidecum least (ba chiar prima locatie, ca impact), in Piata Romana, la trecerea de pietoni de la McDonalds. Timp de un semafor (si putin), mai bine de 50 de oameni au dansat, au cantat si au bucurat ochii tuturor trecatorilor.Nicio masina n-a claxonat.
Din autobuze se iteau doar ochi curiosi si zambete. Pana si Politia comunitara (alertata, banuiesc, de vreo baba speriata ca tineretul face iar “rivolutie”), n-a dat decat un avertisment initiatorilor, cu conditia ca, data viitoare, sa fie si ei anuntati, ca poate participa. 
N-am fost la concert in ‘92. Aveam 11 ani si parintii au considerat ca-i o manifestare posibil periculoasa. Pe ai mei i-am iertat demult, dar regretul a ramas pentru totdeauna. In ‘96 nu mai era acelasi lucru si nu m-a mai interesat sa merg, Incepuse sfarsitul “Regelui”si eu am vrut sa mi-l aduc aminte asa cum il stiam eu, fara masca pe fata si nas in deriva.
Asa ca am fost la toate manifestarile de care am aflat in Bucuresti, asa, ca o razbunare pentru concertul ratat. Si nu pot spune decat ca, poate mai mult dupa moartea lui decat in timpul vietii, Michael a reusit sa transmita mesajul la care a tinut cel mai mult: bucurie de viata, solidaritate, zambet.
Daca va mai indoiti, uitati-va la chipurile dansatorilor AICI.
Iar filmul(orice-ar zice unii si altii) OFICIAL al manifestarii se gaseste DINCOACE.
Vaslind prin Bucuresti
By Alinutze | August 31, 2009
Nu m-am mutat la Venetia, nici nu mi-am tras vila pe malul lacului la Snagov. Cu toate astea, iaca asa am ajuns eu la serviciu azi - vaslind. Singura diferenta e ca pe post de vasle am folosit schimbatorul de viteze.
Cica nu trebuie sa mergem pe sine daca nu avem pantograf. Pai cum naiba sa mai respecti asta, daca dupa orice ploaie ceva mai serioasa, prima banda (si unica in afara de linia de tramvai, in multe locuri) devine inutilizabila daca nu-ti doresti in mod special sa-ti intre apa pe sub toate partile esentiale ale masinii ori daca n-ai nevoie sa-ti faci aprovizionarea cu carne mai mult sau mai putin proaspata “din cauza” pietonilor udati ciuciulete din cap pana in picioare
Banuiesc ca in Bucuresti, din 5 canalizari, minimum 3 sunt infundate. Dar asta nu pare sa preocupe prea mult pe nimeni. Primarul General e mult mai dornic sa poleiasca cu aur nu stiu cate ceasuri din Capitala si sa aduca lebede de toate culorile, rate mandarine si alte portocale pe putinele lacuri ale orasului. Ca sa nu mai vorbim despre proiectul privind improspatarea gazonului si plantarea de copaci prin cimitire (acuma, iertare, despre morti numai de bine, doar ca principalii beneficiari ai acestor investitii cu cate 5 zerouri in coada, nu prea mai au ce face cu aerul bine oxigenat…)
Oi fi eu carcotasa si, de fapt, Bucurestiul e doar un demn exponent al faptului ca traim in “ză lend ăf cios”? Pai ce alta tara din lume mai da dovada de atata versatilitate? Vara suntem in Sahara (cine mai are vreo indoiala, inseamna ca n-a vazut veritabila furtuna de nisip din Parcul Izvor la concertul Madonna), toamna, la Venetia, iar iarna, daca se intampla fenomentul ala ciudat si intotdeauna surprinzator - ninsoarea, avem de-a face cu intinderi imaculate de zapada, demne de-un Pol Nord, pe care nu e deranjeaza niciun utilaj. Pai daca asta inseamna taramul ales, eu ma tem ca voi alege curand sa ma mut in ata parte.
Alo, domnu’ Oprescu, din biroul primariei se vede tot asa? Sau v-a orbit de tot mirajul fotoliului prezidential?
Madonna -show, discriminare & praf (in ochi)
By Alinutze | August 27, 2009
Ca alti 60-70.ooo de oameni, am fost la concertul de aseara din Parcul Izvor. Nu sunt mare fan Madonna, desi am avut perioada mea de admiratie intensa, cam pe cand purta tutuuri negre, colanti si palarie, canta Like a Virgin si Like a Prayer (desi nu mai era demult nici una, nici alta), dar m-a biruit curiozitatea de a o vedea si auzi live.
Am luat biletele acum jde luni cand s-au pus in vanzare, asa ca alaltaieri seara le-am cautat cca o ora jumate prin toata casa (nota bene - avem doar 2 camere! :P) si pana n-am pus o cana cu gura in jos, nu s-au aratat neam. Evident ca dupa ce magia si-a facut efectul (adica in vreo 3-4 min - a doar de aici vorba ” works like magic”), le-am gasit….in locul in care stiam de la inceput ca le-am pus si unde, la fel de evident, cautasem deja de 3 ori, la patru maini. Asa ca, date fiind circumstantele, starea de asteptare s-a intensificat.
Concertul a fost o intamplare aventuroasa. Am luat metroul (nu mai tin minte cand ma urcasem ultima oara in el), am mers pe jos, ne-am inghesuit la intrarea in parc, la coada la jetoane, la coada la bauturi - ca la orice concert, casele si chioscurile au fost de departe insuficiente. Pentru Pepsi& Co, o adevarata afacere, ca, sa fim seriosi, in afara de Pepsi, cine mai consuma Mirinda si 7Up? Faptul ca berea oficiala a fost Ursus, iar m-a mirat. Auzisem ca fabrica s-a inchis, fiind gasite abateri mari de compozitie a produsului si ca magazinele lichideaza stocurile si gata. Nu stiu care parte e gresita - ce-am auzit eu sau faptul ca au fost furnizorii de bere de la concert. In alta ordine de idei, dupa cat am stat la coada s-o luam, berea a fost super!
Si acuma, despre ea. Daca ma intrebati cum arata, o sa zic ca e o chestie blonda de 5 cm. Cam asa am vazut-o eu, de la Gazon A. In fine, nefiind un fan inrait, n-a fost o problema, mai ales ca aveam la dispozitie ecranele gigant de pe lateralele scenei. Ce pot sa spun? Show de exceptie, de la lumini pana la scenografie, ecranele circulare mi-au taiat respiratia - n-am dibuit exact care era fenomenul prin care erau cand ecrane, cand structuri transparente prin care o vedeam pe diva (banuiesc ca functionau pe principiul jaluzelelor verticale - inchise = ecran, deschise= ofereau transparenta), taieturile de cadre magistrale, ce sa mai, a meritat din plin. Conditia fizica a Madonnei te lasa masca (nu puteam sari coarda ca ea nici cand eram in generala si organizam campionate cu fetele in pauze), a dansat non-stop 2 ore, cot la cot cu dansatorii. Vocea n-a fost marele ei atu niciodata, asa ca nu o discutam. Trebuie spus doar ca o are suficient de buna, ca sa completeze uriasul volum de munca si regie din spatele fiecarui show.
Dincolo de asta, publicul mi s-a parut rece. Ma asteptam ca fanii si fanele sa danseze in draci. N-a fost asa. Lumea se mai aseza pe jos din cand in cand. Singura clipa in care am simtit publicul explodand a fost momentul tributului adus lui Michael Jackson (foarte buna miscare din partea ei). Pe de cealalta parte, cel mai penibil si prost ales moment a fost cel in care Madonna A vorbit despre dicriminarea tiganilor. Ea s-o fi gandit ca o sa percutam si o sa empatizam. Noi am huiduit. Sper din suflet ca i s-a parut ca am huiduit ideea de discriminare si nu tiganii.
La plecare, a mai fost o problema - praful. “Parcul” Izvor se numeste asa din orice alt motiv, numai din cel al spatiului verde, nu . Iarba e pe sponci, iar acolo unde e, e uscata. In esenta, Parcul Izvor e o parloaga. Imaginati-va 70.000 de picioare care tropaie pe ea. Daca nu puteti, incercati sa vizualizati un inceput de furtuna de nisip in desert. Daca ati reusit, o sa intelegeti de ce ma ustura si azi gatul si ochii si tusesc.
In rest, toata lumea cred ca poate rasufla usurata. “Mădana” a venit, a cantat, a plecat. Nu s-a petrecut niciun incident, n-a incercat nimeni sa-i faca altceva inafara de poze. Vorba videowall-ului de pe scena, la final: GAME OVER.
Vama Veche - my side of the story
By Alinutze | August 25, 2009
Nu doresc sa salvez Vama Veche. Nu vreau sa se asfalteze Republicii (pentru neofiti, asa se cheama aleea spre plaja din Vama). Nu am nimic cu magazinele de ierburi legale. Nu ma droghez.
Astea fiind premisele, vreau doar sa spun cum am facut eu cunostinta cu Vama, cum m-am indragostit, de cand dureaza povestea si, mai ales, de ce.
Pana in 2002, din punctul meu de vedere, litoralul se oprea undeva la Mangalia. Dincolo de asta, era ceva….asa cam ca o….unde niste….faceau chestii care….nu tocmai….dar totusi….pe scurt, habar n-aveam cum arata 2 Mai sau Vama Veche. Stiam ca sunt pe harta, doar ca nu pe harta mea. Povestea a inceput cand matusa mea si-a deschis acolo un fel de mini-hotel. (asta prin 2000) si a inceput sa insiste sa mergem sa-l vedem. A insistat un an, doi, in al treilea ne-am hotarat sa incercam. Mai intai, mi-am trimis “buzduganul” - pe ai mei. Dupa vreo trei zile, m-am dus si eu, cu trenul, si m-au recuperat din Mangalia. Ce mi-au povestit la telefon in alea trei zile, nu mai retin. Stiu doar ca erau incantati si entuziasmati. Oricum, curiozitatea crestea, mai ales ca tot nu reuseam sa-mi creionez o imagine a Vamii.
Ma vad si acum la geamul masinii, gonind prin 2 Mai, iesind din 2 Mai si, finally, ajungand pe varful pantei spre Vama Veche. A fost o fractiune de secunda in punctul cel mai inalt al pantei in care am vazut toata intinderea (atunci mai mica mult decat acum) asezarii. Ca intr-un instantaneu, mi s-au intiparit in minte casutele cu stuf din campingul matusii mele, aliniate cuminti pe parloaga, cladirea mini-hotelului din piatra, lemn si stuf si in stanga marea. Mi s-a infiorat pielea si am facut ochii mari. Si, precum in filmele de duzina, aia a fost tot. Cred ca atunci m-am imbolnavit de Vama (cu toate ca am aruncat vina mai tarziu pe pepenele ala cu inghetata, moartea siluetei si deliciul papilelor gustative, cu numele inspirat de “Dor de vama”).
De atunci, n-a trecut an sa nu ajung acolo, indiferent ce alte mari curate sau plaje de 5 stele ultra-all-inclusive am colindat. Am ras in Vama, am plans pe ascuns in perna, m-am bronzat pentru mine, indiferenta la cine-mi statea alaturi, m-am bronzat cu gandul la cel care-mi va saruta auriul pielii, am scris pagini de jurnal ca sa-mi impart amarul cu mine insami, am fost in doi, am fost in gasca. Si de fiecare data, pentru fiecare ipostaza, Vama a fost o dragoste constanta.
In fiecare an, de pe la Paste incep sa-mi reconstitui in minte mirosul aerului sarat si-al valurilor, si-al forfotei de pe aleea care duce la mare.
Citeam pe-un forum o cearta aprinsa intre cei pro si cei contra-Vama. Nu ma apuc sa scriu ce sustineau unii si altii, sunt lucruri stiute, de cele mai multe ori, stereotipii. Nu spun decat ca nu m-au deranjat niciodata betivii, rockerii, drogatii. Probabil ca sunt. Nu neg ca am vazut oameni umbland cu sticla de bautura in mana. Dar, in atatia ani, nu m-au deranjat niciodata. Nu m-au agresat. Nu mi-a fost frica sa ma plimb singura, asa cum mi se intampla in Bucuresti, de atatea ori (btw, masina nu-i un moft, ci un mod de a ma pune la adapost- de glume proaste, de pipaieli, de mitocanie, in general)
In Vama e loc pentru toata lumea, inclusiv pentru mine, care nu-s o vamaiota in adevaratul sens al cuvantului ( nu port haine flower-power, nu dansez noaptea la Stuf, nu ma imbat in Expirat), ci doar ma bucur de linistea unui loc in care, chiar daca s-a facut pista de biciclete si un hotel cu inox, unde costa camera 100 euro pe noapte, inca auzi doar muzica buna la toate terasele!
Sfarsit de vacanta, inceput de planuri
By Alinutze | August 25, 2009
Iar am lipsit nepermis de mult, stiu. Asa e muza scrisului, asta. Are perioade in care-ti sta pe cap toata ziua, de nici la baie nu poti sa te duci fara sa-ti zumzaie mintea de idei si pixul pe hartie si momente (care se pot transforma in saptamani si luni) in care lipseste la apel, oricat de mult ti-ai dori sa-ti sufle macar un pont, cat de mic.
Ei bine, muza asta si oboseala sunt in ture diferite. Cand una e prezenta, cealalta da bir cu fugitii. Asa mi s-a intamplat si mie. Pana sa plec in concediu, nu aveam timp nici sa mor (nu ca mi-as fi dorit, Doamne-fereste), daramite mintea limpede pentru primit muza cu pricina ( ca e si fitzoasa, cand vede incalceala de neuroni si balamuc de ganduri, da bir cu fugitii!). Am plecat in concediu si Mediterana a spalat tot ce era rau si din creier si de la locul de munca, asa ca am revenit cu forte proaspete si, mai grav, cu IDEI.
Prima s-a materializat in noul generic pe care-l are show-ul online al lui Adi, pe 220.ro.
Restul se impart asa: o parte se va materializa aici, in postari, iar cealalta…ei bine…cealalta parte isi asteapta inca beneficiarul.Care sper sa nu intarzie foarte mult!
“Si” sau “&”
By Alinutze | June 24, 2009
Acest text nu se doreste a fi xenofob, dar e posibil sa para asa.
Mi-o aduc aminte pe mama plangandu-se de multe ori de studentii “gretili” de anul 6 la medicina cum ca ei nu pot vorbi nici romaneste bine, daramite sa priceapa termenii medicali. Dar aveau bani destui, in asa fel incat ajungeau medici prin “bunavointa” unor profesori dedulciti la euro.
Tot despre un fel de “dulceala” e vorba si acum. Cu alte cuvinte, m-am dus ieri sa dau comanda de un tort aniversar la o cofetarie greceasca. Nu dau nume, da’ nici nu sunt prea multe.
In cofetarie nu eram decat eu. Intru si zic: “Buna ziua, as vrea sa dau si eu o comanda de tort”. Vanzatoarea ia o foaie si intreaba, privindu-ma cu ochi senini si goi (inca de pe atunci m-a cam ingrijorat privirea ei): “De care?”. “Mousse cu cirese, zic eu”. Ochii interlocutoarei se golesc si mai tare. Nu zice nimic, da’ nici nu scrie nimic. Ma simt datoare sa adaug: “Am mai comandat la dvs. mousse cu cirese.” “La noi?” face ea neincrezatoare. “Ati mancat la noi prajitura asta?” Incep sa realizez ca senzatia mea de la inceput nu e nefondata. “Nu, nu prajitura, ci am comandat tort nu la aceasta unitate, la o alta, din lantul dvs. de cofetarii” am lamurit-o. Ma mai priveste o clipa, intinde mana spre telefon si mormaie: “Sa sun sa intreb…” In ultima clipa se razgandeste si revine hotarata la foaia de comanda. “Eu va iau comanda si vedem” . Incep sa-i zic ca vreau sa aiba 4 kg, sa fie dreptunghiular si imbracat in martipan alb. Incepe sa scrie, de tipar, fix asa: TORT MOUSSE DAR TORTUL SA AIBA CIRESE IN INTERIOR….(aici a desenat un dreptunghi….si asta trebuia sa-mi dea de banuit). In fine, a scris comanda cuvant cu cuvant, intr-un stil de o oralitate desavarsita.
Cand a ajuns la martipan, m-a intrebat daca stiu cum arata. Am crezut c-o pleznesc, dar uluirea nu m-a lasat. Am zis ca da. “Stiti ca e un alb mai….” . “Da, mai “murdar”, asa”, am completat eu nerbadatoare, ca deja nu mai puteam de cald (nu cred ca foloseau aer conditionat, ca usile erau deschise) si in cofetarie se mai adunasera vreo 4 persoane. N-a fost convinsa c-am priceput, si a luat un catalog: “Va dau sa va uitati?” Mi se parea ca sunt in teatrul absurdului. “Nu-i nevoie” am zis scurt. Ea totusi a fluturat cateva pagini in fata mea (era plin de torturi invelite in martipan, nu s-a oprit la nici unul…) dupa care a pus catalogul la locul lui si a continuat sa scrie. Doamne-ajuta, mi-am zis si-am scos deja banii de aconto.
Eeeei, si-am ajuns la spinoasa problema a textului de scris pe tort. “La multi ani, Alina si Adrian”, zic eu. “Dar sa puneti semnul acela in loc de “si”, am adaugat. A scris cuminte pana a ajuns la obstacol. Adica la “&”. A ridicat iar ochii aia goi la mine. M-am simtit datoare sa clarific, desenand semnul in aer (ceilalti amatori de prajituri din cofetarie deja tropaiau) . Pune iar pixul pe hartie. Il ridica a doua oara si se uita la mine. Tot eu ma simt jenata si zic: “Asa mi se pare ca ar arata mai bine” “Credeti?” ma intreaba ea cu aerul unui absolvent de Arte frumoase cel putin. La momentul ala nu mai credeam decat ca-i proasta facuta gramada si nu-mi mai doream decat sa platesc si sa plec.
In sfarsit, a gasit solutia: “Eu scriu asa (a scris “si”, evident), dar le zic de semn cand ii sun, ca oricum sun la laborator”. Am platit, intr-un final, am luat bonul (tare ciuda mi-e ca n-am primit si eu o copie a comenzii, ca o pozam si v-o aratam) si dusa am fost.
Pe drum spre masina, in timp ce ma batea vantul si simteam c-am ajuns din Iadul fierbinte al prostiei in Raiul racoros al normalitatii, mi-am adus aminte de inceputul conversatiei. “Eu va iau oricum comanda”. Adica…adica cum adica “oricum”?. Daca ma trezesc sambata cu alt tort, ma duc peste ei si-i fac “tzatiki”!